MEMORIA LINIEI

Argument pentru expoziția Marcel Iancu

 

Marcel Iancu (24 mai 1895, București – 21 aprilie 1984, Ein Hod) își lasă vizibil amprenta în tot ce a realizat. Fiecare linie trasă îi încapsulează memoria, fie că vorbim de arhitectură, grafică sau pictură. Stilul său, tributar constructivismului, este influențat mai degrabă de pozitivismul mișcării Bauhaus care se opune negării perpetue dadaiste din care, paradoxal, Iancu făcea parte.

Promotorul unei viziuni moderne în tot ce realizează, spirit insurecțional, Marcel Iancu pictează, ilustrează texte, realizează decoruri de teatru, construiește – fiind arhitect și urbanist –, scrie și susține conferințe pe teme din zona artelor frumoase. Dinamismul său erupe din noul spirit al perioadei interbelice. El devine deschizător de drumuri, trasând liniile pline de principii funcțional-constructiviste. Este autorul primei locuințe moderniste din București; desenează afișe pentru manifestări dadaiste; confecționează măști și costume cubiste; pictează, dansează și recită; scriitorul Camil Petrescu îi rezervă un loc în romanul său Patul lui Procust.

Expoziția propusă de Galeria Dada (12 decembrie 2019 – 24 mai 2020) are ca prim scop prezentarea unor lucrări inedite din opera lui Marcel Iancu: tapiserii, grafică, planuri de arhitectură, scrisori, documente și fotografii.  Scenografia evenimentului ne invită să cunoaștem un artist cu multiple înzestrări și ne ghidează spre a memora cele trei linii directoare din viața lui:

  • linia de la Cabaret Voltaire (Zürich, 1916 – unde lucrează împreună cu Hugo Ball, Hans Arp, Richard Huelsenbeck și cu compatriotul nostru Tristan Tzara);
  • linia din redacția ziarului Contimporanul (București, 1922–1932, unde îl găsim timp de zece ani alături de poetul Ion Vinea);
  • și a treia linie, după părăsirea țării, cea a înființării coloniei de artiști din Ein Hod, Israel, nu departe de orașul Haifa (aici ridică muzeul Marcel Janco Dada și impulsionează viața artistică până la sfârșitul zilelor sale).
Marcel Iancu, Gravură (1920)

Marcel Iancu, Gravură (1920)

Datorită pasiunii colecționarului Cristinel Popa, am putut reconstrui un spațiu, sub formă de expoziție-spectacol, în care vă invităm să descoperiți ce a însemnat opera lui Marcel Iancu:  munca în echipă alături de futuriștii italieni, de cei din avangarda pariziană, de cei din țara noastră sau din Israel; o operă plastică a cărei esență e rezumată cu justețe ca „geometrie incendiată“; arhitectul înarmat cu rigle și echere pentru a ridica arhitectura sa justițiară – toate aceste linii sunt trase spre ochii noștri din atmosfera culturală a României interbelice, linii șterse suicidal de regimurile totalitare de atunci.

Ne revine sarcina să înțelegem memoria liniei sale și să recompunem valorile unui artist care scria despre artă că este: lăuntrică și personală. Totul pornește de la linie și culoare ca de la valori absolute întocmai cum muzica pornește de la sunet.

Adrian Buga