75HP
Victor Brauner, Ilarie Voronca, Stephan Roll, Claude Sernet
1924
75HP a apărut în octombrie 1924. A fost publicat un singur număr. Rămâne, în continuare, cea mai avangardistă revistă publicată vreodată în România și una dintre cele mai importante reviste de avangardă la nivel internațional.
Nivelul de imaginație implicat în această publicație și nivelul de pricepere tehnică, într-o vreme când tipografii culegeau literele una câte una, sunt neegalate în cei 95 de ani scurși de la apariția pe piață a revistei.
Din nefericire, puține numere au supraviețuit. Din fericire, Galeria DADA expune un exemplar în stare impecabilă, mulțumită aplecării către conservare și arhivare a celui care a fost Sașa Pană, pastorul avangardei românești pentru multe decenii.
Pentru atmosferă îl invităm pe Stephan Roll să povestească aventura conceperii revistei 75HP de patru băieți de doar 21 de ani. Textul de mai jos, inedit, este preluat din capitolul dedicat lui Ilarie Voronca în antologia avangardei românești pe care o pregătea, dar nu a publicat-o.
Prim-planuri: Ilarie Voronca
75HP – coperta
Dar Ilarie Voronca ieșise în arenă, pregătind, cu Victor Brauner, Claude Sernet și cu mine „corida” modernismului românesc.
Prima și ultima uvertură, ce urma să declanșeze repertoriul de explozii ulterioare, este publicația grupului temerar – 75HP. O poartă dată zgomotos de perete, un teribilism insolit, iconoclast, protestatar a tot ce e „academic”, consacrat. În loc de „manifest” grupul anunța prin aviogramă noul crez artistic:
Artistul nu imită artistul creiaza
linia cuvântul culoarea pe care n’o găsești în dicționar
Vibrează diapazon secolul
Inventează inventează
arta surpriza
Telegraful a țesut curcubee de sârmă
Stenografie astrală să vie
sângerarea cuvântului
Metalic lepădarea formulelor purgative
și când formulă va deveni ceeace facem ne vom lepăda și de noi
Manifestul îl semna Ilarie Voronca.
Dar el s-a programat în febra celor cîteva zile și nopti în plimbările citadine. Vizionînd filme, trecînd prin restaurante zgomotoase, amestecîndu-ne pe bulevardele cele mai aglomerate, admirînd ca niște amanți – trubaduri femeile frumoase întîlnite, lasîndu-ne flagelați de luminile orașului, inventînd, sublimizînd totul în metaforă, în poezie militant artistică, în triumfuri admirabile trăite într-un extaz de supremă adolescență.
Așa îl conduceam pe Victor Brauner pînă acasă în strada Suter, ca apoi toți patru să-l conducem pe Ilarie Voronca în strada Sfinții Apostoli, pe Claude Sernet în Strada Parfumului, pe mine în strada Bărăției și ne apuca dimineața cînd ne despărțeam ca să ne ducem fiecare singur la casa lui – pînă a doua zi seara.
În acele cîteva nopți se zămislea, fără să știm, fără să vrem, cenaclul-laborator al febrei mișcării moderniste românești. Ca să se continue mai sedentară în reuniunile de la UNU, Integral, Punct, ca să provoace apariția spontaneie a altor grupuri de răzvrătiți: Urmuz, Alge, Liceul, Secolul XX, Vraja.
Manifestul trecuse în articolele cu care încercam să teoretizam literatura, pictura modernistă, să facem cunoscuți corifeii aceleiași literaturi din alte țări: Breton, Elouard, Aragon, Tzara, Marinetti, Prampolinni, Hans Arp, Ernst Max, Tanguy, Kurt Schwiters, Herald Walden, să popularizam pe Brîncuși, pe Urmuz.
Pictopoezia ca motor al rețelei avangardiste
Erwin Kessler
(Extras; text publicat în catalogul expoziției)
Chiar înainte de vernisajul Primei Expoziții Internaționale a revistei Contimporanul, cercurile avangardiste din București au produs, în octombrie 1924, cea mai memorabilă publicație, revista 75HP, apărută într-o singură ediție. Concepută de Victor Brauner și Ilarie Voronca, revista cubisto-constructivistă 75HP era un omagiu adus cultului vitezei lansat de manifestul futurist.
Titlul însuși, 75HP, făcea aluzie nu numai la automobilul apreciat de Marinetti, dar și la o formă românească, locală și contemporană de reciclare a subiectului.
Pe parcursul verii lui 1924, scriitorul Ion Minulescu, figură de prim ordin a culturii progresiste înaintea Primului Război Mondial (a fondat revista meteorică, proto-avangardistă, Insula, în 1912), director al secției de arte a Ministerului Culturii, responsabil în mare măsură de redeschiderea primului Salon Oficial anual de după război (în primăvara anului 1924), a publicat romanul Roșu, galben și albastru. Dedicată drapelului românesc, alegoria sarcastică a fost aclamată de către tenorii viitoarei avangarde, inclusiv de prietenul său Victor Brauner, care-i va picta celebrul portret în 1928. La sfârșitul romanului, Ion Minulescu a inserat o diatribă pe tema necesității eroismului după Primul Război Mondial, impregnată de reminiscențe futuriste: „Eroismul nu are nevoie de haine, ci de suflet. Și suflet avem, slavă Domnului, la fel de mult ca o mașină cu 120 HP”.
Postulatul principal pictopoetic al 75HP ca nouă mișcare artistică autoproclamată, care (tipic pentru o organizație post-istorică) se definea ca o sinteză a formelor anterioare ale „noii arte”, a fost însoțit de-a lungul paginilor revistei de referințe recurente la avioane și aviație. Aviația situa fascinația față de viteză la un nivel superior, dacă o raportăm la cultul futurist anterior, al automobilului. Nu e deloc o întâmplare că pagina teoretică cea mai relevantă a 75HP, cea intitulată „În loc de manifestˮ – și care se dovedește a fi de fapt un manifest –, poartă titlul de Aviograma și e ilustrată cu un desen de Marcel Iancu.
Conținutul dadaisto-futurist al manifestului se axează pe contestarea imitației („artistul nu imită”) și proclamarea invenției („inventează inventează arta surpriză”). Debutează prin evocarea simbolurilor vitezei din perioadele anterioare („hermetic somnul locomotivei”, „dinamic serviciu maritim”, „hipism ascensor”) și se încheie apoteotic cu imaginea de film (văzută, de asemenea, ca simbol al vitezei), hipertrofiată bombastic de manifest în „dactilo-cinematograf”.
Dactilo e semnificativ în două direcții diferite: introduce mașina de scris (bătutul la mașină era cea mai rapidă tehnică de scris a vremii) ca expresie a vitezei, dar se raportează și la scenariile de film, la legătura cu cinematografia.
Înlocuirea de către Minulescu, în 1924, a conceptului de viteză cu cel de HP (cai-putere), preluată în titlul celei mai importante reviste avangardiste românești, a fost însoțită și de redefinirea poetismului. Cei doi editori ai revistei, Victor Brauner și Ilarie Voronca, au pledat, de-a lungul primei și singurei ediții, pentru crearea unui nou curent artistic: pictopoezia. Pagina tip manifest din 75HP dedicată pictopoeziei susține că este vorba despre „Pictopoezia Inventată de Victor Brauner & Ilarie Voronca”.
Sub o compoziție în stil mixt, cubo-constructivist și futurist, intitulată Pictopoezia nr. 5721, creație a lui Victor Brauner și Ilarie Voronca, se pot citi câteva tautologii dadaiste amintind de Tristan Tzara, redactate asemenea reclamelor de afiș: “Pictopoezia nu e pictură. Pictopoezia nu e poezie. Pictopoezia e pictopoezie”. În afara Pictopoeziei nr. 5721, revista a publicat și Pictopoezia nr. 384, semnată IVO (Ilarie Voronca) și VB (Victor Brauner).
Restul revistei conținea o lucrare de Marcel Iancu, două de M. H. Maxy și multe alte reproduceri ale lucrărilor lui Victor Brauner, cele mai multe fiind ilustrații ale tablourilor (prezentate în prima sa expoziție personală, la galeria de pe strada Corabiei, 75HP făcând oficiu de catalog publicitar al acesteia) sau producții grafice, intitulate fie Construcție, fie Compoziție.
Dintre reacțiile presei tradiționale la apariția 75HP
Mișcarea Literară din noiembrie 1924 preia un articol din revista Miorița, de la Galați, foarte critic la adresa 75HP și a inițiatorilor acesteia, Voronca și Brauner:
Inimosul conducător al revistei gălățene Miorița scrie, într’un articol de fond din numărul pe Noiembrie, câteva pagini de indignare sinceră, contra unor reviste eșite de curând, purtând eticheta unei literaturi ultramoderniste.
— «A fost deajuns ca toamna să-și călătorească iară pe la noi prăfuirea ruginie ca revistele de avangardă să năvălească pusderie, drept dovadă că sminteala omenească e aceiași pretutindeni. Obraznica sfidare a celor mai elementare dovezi de bun simț, au populat toate chioșcurile chemând privirea cu stridența copertelor desordonat colorate și cu originalitatea fără rost a afișelor. Literatura lor constituie o speculă ordinară a tendinței spre înjosire și clownerie ce trăiește în animalul din om și mai cu seamă o extraordinara excrocherie. Căci din toată bâlbâiala unui număr dintr’o asemenea revistă, un singur rând e precis, clar, elocvent: prețul 20 lei.
Mai voiți ceva? E limpede: ce înseamnă futurismul, cubismul, dadaismul… picto-poesia chiar, față de proposițiunea concisă până la extrem: prețul 20 lei? Trei cuvinte numai, dar cari înseamnă cât o mie. Ele arată că tovărășia S. Marcus (Ilarie Voronca) – V. Brauner e mai mult comercială decât revoluționar-literară.»
Tradiționalistul director al Mioriței motivează toate bizarele încercări de publicistică modernistă, prin tendința comercială a inițiatorilor. Acest scop n’ar fi atât de condamnabil și n’ar eși din cadrul unei tendințe generale contemporane, dacă însetații de câștig ar recurge la mijloace mai normale. Când însă se invocă, pentru realizarea acestui gând tăinuit, fapte atât de străine spiritului românesc, atunci desigur aceste ciudățenii trebuesc privite ca atare și stârpirea lor recomandată ca un gest remediabil.
